Dimensionarea sistemelor de lanț

Dimensionarea lanțurilor de ridicat sarcini se face în funcție de limita sarcinii de lucru. Calculele sunt destinate condițiilor ideale de lucru. În practică, aceste condiții pot diferi foarte mult. Toate aplicațiile de ridicare ar trebui să fie evaluate de un specialist, care să poată recomanda lanțurile de ridicare adecvate unei operări în siguranță a sistemului de ridicare.

Cum se dimensionează lungimea brațului de lanț

Trebuie avut în vedere faptul că lungimea finală a unui sistem de ridicare cu lanț, cu unul sau mai multe brațe, nu coincide cu dimensiunea lanțului de ridicare.

Distanța dintre punctul de contact al sistemului de ridicare cu cârligul macaralei, și punctul de contact cu sarcina, este lungimea efectivă a sistemului de lanț.

Această distanță trebuie indicată la comandarea dispozitivelor de ridicare cu lanț.

Lungimea efectivă a brațului de lanț

 

Redimensionarea unui braț de lanț prin scurtare

Putem folosi același sistem de ridicare pentru aplicații practice care necesita lungimi variabile ale brațului de lanț? Ei bine, da.

Există posibilitatea montării pe dispozitivele de ridicare cu lanț a cârligelor de scurtare cu scopul de a modifica dimensiunea brațului de lanț.

Acest lucru permite reglarea portabilității și asigură versatilitate sistemului de ridicare.

Scurtarea brațului de lanț

 

 

Dimensionarea lanțurilor de ridicat în funcție de unghiul de prindere

În cazul dispozitivelor de ridicare cu lanț cu mai multe brațe, unghiul pe care fiecare braț îl face cu axul vertical este critic. Tensiunea reală pe fiecare braț crește odată cu creșterea acestui unghi. Pentru a dimensiona corect lanțul de ridicare trebuie să ținem cont de variația sarcinii de lucru cu unghiul.

Astfel:

Variația sarcinii de lucru cu unghiul la sistemele de lanț

 

 

Din acest motiv, se recomandă folosirea unor sisteme de ridicare cu lanț, ale căror brațe să aibă unghiuri de înclinare de până la 45 ° față de axul vertical.

Mai puțin recomandate, sunt sistemele de ridicare cu lanț având unghiuri cuprinse între 45 ° și 60°.

ATENȚIE:

Lanțurile nu ar trebui folosite niciodată înclinate sub unghiuri mai mari de 60 ° față de axul vertical.